Peste 176 milioane de euro au intrat în ultimii cinci ani în dezvoltarea comunelor din județul Arad doar din fondurile europene absorbite prin proiectele Agenţiei pentru ...
Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a participat astăzi la o videoconferință cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, și cu președinții Consiliilor ...
Consiliul Județean Arad a finalizat modernizarea și reabilitarea mai multor tronsoane de drumuri județene. Nouă dintre aceste lucrări, cu o lungime totală de 65,7 km, au fost recepționate și a ...
Pentru că temperaturile nu au coborât sub 0 grade Celsius, Consiliul Județean a solicitat constructorului drumului județean Arad-Horia-Șiria să continue lucrările, acolo un ...
Am promis transparență și mă țin de cuvânt! Public raportul lunar de activitate al președintelui Consiliului Județean Arad și al Consiliului Județean Arad, pe luna ianuarie. Pentru unii ...
Patrimoniul Județului Arad a fost completat cu încă trei drumuri județene, ca urmare a recepționării lucrărilor efectuate. În ședința de astăzi a Consiliului Județean, co ...
Consiliul Județean Arad a renunțat, astăzi, la preemțiunea în cazul Teatrului Vechi. Asta înseamnă că instituția nu va cumpăra Teatrul Vechi, în condițiile în ...
Consiliul Județean Arad a renunțat, astăzi, la preemțiunea în cazul Teatrului Vechi. Asta înseamnă că instituția nu va cumpăra Teatrul Vechi, în condițiile în ...